|
let out the beast; closed
|
|
Topic Started: Jul 24 2013, 10:13 PM (302 Views)
|
|
Lamprecht Voda
|
Jul 24 2013, 10:13 PM
Post #1
|
portal creation
- Posts:
- 5
- Group:
- Pure Demons
- Member
- #56
- Joined:
- July 21, 2013
|
- Azi nu era la coltul strazii intinzand mana spre oameni. Azi nu suradea pe sub borul palariei asteptand moneda sa ii atinga palma. Azi era in miscare deschizand cu aratatorul un cerc in spatiu, lasand aerul inghetat sa taie in atmosfera si sa il contecteze la o alta dimensiune. Isi privi hainele si le schimba dintr-o singura miscare, facandu-le ceva mai agreabile privirii. Era totul doar o iluzie, una reusita, care le permitea oamenilor sa il vada asa cum nu era. Pastrandu-si aceeasi mina serioasa ca pana atunci, facu un pas prin portal de parca ar fi trecut de o usa, iesind apoi pe cealalta parte, direct in parcul national. Atatia oameni frumosi si fericiti impanzeau locul ca niste gandaci disperati in cautare de ceva bun de devorat. Isi trase haina neagra peste camasa si alese victima. Zambete peste zambete si sunet ca de clopotel scos de micutii posedati de fericire. Inainta ca o umbra prin spatele lor, ochii sai cercetatori pliindu-se pe situatie, pe siluetele lor, pe barele de care se tineau pentru a se intinde cat erau de scurti si a admira animalutele moi si paroase. Se opri cand ii veni ideea si se intoarse pe calcaie, luand o acadea din mana unui copil fara ca acesta sa simta. O simpla atingere si muritorul uita complet ca avea mana ocupata in timp ce se milogea de parinti sa ii cumpere ceva bun.
Isi umezi buzele si pluti pana langa fetita cu mot in varful capului, lasandu-se pe bara langa ea. Privea niste jivine paroase cu urechi clapauge si coarne. Niste mamifere cel putin dubioase care se hraneau cu vegetatie si priveau in gol cu ochi laptosi. Isi trecu bomboana peste varful limbii, lasand cateva secunde sa treaca pana ce decise sa se uite spre copila. Se inaltase pe varfuri de parca ar fi putut sa isi lungeasca instant gatul pana la animal. Avea un zambet tamp de copil idiot intins pe toata mutra si ochii mai aveau putin pana sa ii iasa din orbite si sa alunece spre picioarele caprioarei. Tech isi dadu jos palaria neagra si o intinse in lateral, lasand-o sa alunece printr-un portal infim care o inghiti inainte ca ochii iscoditori ai muritorilor sa fie pe faza. Era interesant cum reusea sa se materializeze printre ei si sa le sufle in urechi tot felul de idei pe care ei le preluau de parca le-ar fi apartinut. Roti batul acadelei intre dinti in timp ce isi mijea ochii spre o femeie care tragea o copila dupa sine de parca ar fi fost sac. Acolo nu intervenea pentru moment, copilul parea destul de nefericit si fara ajutor. Insa cea de langa! Oh, micuta era prea de tot.
Ridica din umeri si se roti la loc spre tovarasa de bara, lasand o usoara senzatie de limpezime sa se strecoare intre ei. Era acea senzatie de falsa siguranta pe care o aveau oamenii adesea. Nu ii strica putina si ei. Se prelinse incet pana reusi sa se lase pe vine si prinse acadeaua intre dinti in timp ce ochii sai fixau caprioara. Frumoasa, blanda si inocenta. Neajutorata. Cum ar fi putut sa o taie in bucati micute si sa i-o arate copilei? Muritoarea era impresionata tare rau de un lucru pe care il intelegea doar partial si el intentiona sa faca un bine. Incerca sa influenteze animalul la fel cum influenta oamenii - printr-o privire. Nu era sigur ce anume gandea caprioara, asta daca avea ceva in capul ala al ei, dar se apropie cu miscari nesigure pana ce fu langa copila. In tot acest timp, Tech continua sa isi faca de lucru cu acadeaua, intorcand-o pe toate partile. Isi trecu limba peste buze cand caprioara intinse botul umed spre mana intinsa a copilei. Un zambet ii aparu in coltul gurii si sparse bomboana intre dinti exact cand animalul se infipse cu dintii sai de erbivor in bratul fetei. Un tipat chinuit razbatu pana la adultii panicati care venira in fuga. Animalul tragea in disperare, iar el privea in ochii blanzi care nu exprimau nimic din violenta data pe fata. Se ridica si intinse bratul spre gatul subtire al pufoasei fapturi, strangand-o pana ce elibera copilul care plangea si tipa in timp ce isi privea bratul franjurit. Elibera gatul delicat abia dupa ce auzi pocnitura si se lasa trupul sa cada si sa se zbata in tacere la pamant. Se catara cu fundul pe bara si continua sa invarta batul acadelei privind oamenii care priveau la el cu ochi goi. Nu pareau sa fie constienti de prezenta lui acolo sau chiar daca erau, clar nu stiau ce semnificatie sa ii dea. Aratau in transa, hotarand sa ajute copilul si sa ignore orice altceva.
Oamenii incepeau sa isi piarda tot farmecul. Nu era distractiv sa ii vada cum plang si cum se dau cu fundul de pamant cand nu le convenea ceva. Copilul ala nu putea sa mai considere caprioarele niste animale docile si frumoase, era sigur ca dintii aceia infipti in carne urmau sa o bantuie mult si bine. Incerca sa zambeasca multumit de sine, dar nu era suficient pentru a fi satisfacut. Putin sange nu impresiona pe nimeni si nici animalele moarte. Lasa capul pe spate si ii dadu foc lesului, sarind de pe bara si pierzandu-se in multime. Nu trecu mult pana sa auda tipete si urlete cum ca este incendiu. Vai de ei! Isi dadu ochii peste cap si arunca batul intr-o parte, inchizandu-si fara chef primul nasture de la sacou.
|
|
|
| |
|
Lucrezzia m. Rosario
|
Jul 24 2013, 10:56 PM
Post #2
|
precognition; painter
- Posts:
- 5
- Group:
- Impure Vampires
- Member
- #61
- Joined:
- July 23, 2013
|
- Privi plansa alba care statea inaintea sa, neputand vedea nimic dincolo de panza curata, neatinsa de culoare. Alaturi, pe o bucata de bustean taiat, improviza o masuta pe care isi aseza in ordine pensulele si acoarelele. Avea cateva tuburi nedesfacute, hotarand sa le foloseasca doar daca era strict necesar sa faca anumite combinatii de culoare pentru armonizarea peisajului. Ii placea sa picteze in natura, in aerul curat si in desisul umbros al padurii. Ferita de razele soarelui, lumina batea difuz, abia reusind sa se strecoare printre frunzele dese ale brazilor inalti si printre crengile impodobite de verdeata ale stejarilor.
Era imbracata obisnuit, abandonandu-si rochiile lungi si inchise la culoare intr-un cufar din Roma. Lasase viata luxoasa din tara natala sa apuna odata cu tot gustul amar pe care i-l adusese si reveni la saracia cu care era obisnuita in Sydney. Traia din Arta si pentru Arta. Tablourile i se vindeau si era convinsa ca numele sau va deveni rasunator peste ani - asta ... cand Timpul va sta in loc si pentru ea. Purta niste straie de muritor de rand - o ie alba, cu maneca lunga, care se termina cu o dantela sangerie, avand imprimate pe piept diverse modele traditionale romanesti - se indragostise de folclorul tarii lui Dracula in timpul micii sale calatorii prin lume de acum cativa ani. Bluza era cusuta la guler cu fire de borangic, dandu-ti impresia ca snurul era invelit in foite de aur. Era sifonata si bagata pe jumatate in pantalonii din piele neagra, mulati. Purta niste cizme cu toc italienesc, pana la glezne, care se prindeau frumos cu o catarama. Parul il avea ciufulit si prins intr-un coc pe jmatate desfacut, lasand suvitele castanii sa cada in onduleuri pe umerii goi.
Isi freca mainile si isi alese o pensula consacrata cu care incepea intotdeauna baza. O inmuie in apa, nu inainte de a trece firele acesteia pe varful limbii, pentru a gusta nuanta pe care o folosise inainte. Galben. Pictase un lan de grau in Germania cu ea, ultima data. O clati bine pentru a nu-i influenta culoarea si alese un maroniu cu tonuri calde de portocaliu, incepand sa traseze o linie care semana cu ramificatiile unui copac. Era insa inceputul unor coarne de caprioara. Simti o durere apasandu-i tampla dreapta, mutandu-se dupa aceea in stanga. Trase aer in piept, incercand sa-si canalizeze atentia asupra picturii, pentru a nu gresi anatomia animalului si pentru a pastra culorile cat mai vii, realiste. Privirea i se incetosa, in ciuda faptului ca clipea des pentru a o recapata. Fiind vampir, putea sa se bazeze pe celelalte simturi, dar si acestea se estompara, lasand-o muta, oarba si surda. Pleoapele ii acoperira vederea, de parca ar fi fost de plumb. Nu mai simti mirosul coniferelor si nu mai auzi fasaitul frunzelor din jur. Auzi o soapta in urechea dreapta inainte de a deveni complet inconstienta, dar nu o putu distinge. Mesajul fu purtat de vant mai departe, iar mana incepu sa i se miste nevoluntar, schimband acoarelele, trasand linii, schimband pensule. Statu in transa aproximativ o ora, atat cat ii lua sa finalizeze desenul. Se trezi de parca tot ce facuse fusese sa clipeasca o singura data, pentru ca atunci cand deschise ochii sa vada tabloul terminat.
Era bizar conceptul caruia ii dadu viata si stiu ca ceea ce tocmai se intamplase fusese o premonitie pe care o asternuse pe hartie. De cele mai multe ori, visa. Rar i se intampla sa le poata materializa in culoare. Lasa pensula alaturi, indepartandu-se cativa pasi pentru a privi din ansamblu tabloul. Se apropie, trecandu-si degetele pe deasupra blanitei cuprinsa de flacari a caprioarei, ramanand cu petice rosiatice de culoare inca proaspata pe piele. Apropie de nas, recunoscand mirosul. Puse pe limba, simtind gustul sangelui cum o delecta si cum trezi in ea o pofta periculoasa. Ochii i se aprinsera, ca o licarire luciferica in umbra padurii, iar dintii intepara din gresala buza inferioara. Nu-si putea explica de unde pictase cu sange flacarile Iadului. Privi spre acoarele, dar tuburile ramasera goale, pesemne, consumase totul pentru tablou. Se lupta sa stinga in ea setea declansata de gustul de mai devreme, in timp ce ochii i se mutara din nou asupra tabloului, sesizand vag o umbra dionisiaca in spatele animalului. Atinse cu aratatorul umbra pictata, avand senzatia ca degetul trece prin ea, asemenea unui portal sau a unei gauri negre in univers, si-l retrase confuza, distragandu-i atentia mirosul de fum. Ridica privirea spre cer, observand cum acesta se ridica, anuntand un foc in apropiere. Daca era adevarat, atunci o nimfa a padurii tocmai fusese sacrificata - oare de cine? ...
|
|
|
| |
|
Lamprecht Voda
|
Jul 24 2013, 11:31 PM
Post #3
|
portal creation
- Posts:
- 5
- Group:
- Pure Demons
- Member
- #56
- Joined:
- July 21, 2013
|
- Nu era cu mult mai inalt ca majoritatea oamenilor, dar in timp ce se invartea printre ei i se parea infimi ca niste furnici. Fura castile unui tanar si lua si aparatul care vibra pe un ritm alert de hip-hop. Isi astupa urechile cu inventia muritorilor si continua sa se plimbe in continuare neavand o tinta anume si nici o idee asupra locului in care isi propunea sa ajunga. Trecusera ani de cand isi facuse un traseu pe care sa il urmeze si era cumva aiurea sa se tina de ceva schimbator. Isi trecu degetele pe la ochi si se stramba cand drumul i se termina si nu mai avea pe unde sa o ia. Intoarcerea pe aceeasi cale era ceva ce nu ii statea in fire asa ca alese o poteca laturalnica pe care nici nu o observase pana atunci. Sprijini micul aparat in buzunarul pantalonilor, oprindu-se pentru a-si rezolva sireturile care se agatasera in cine stie ce chestie in drumul sau lung prin viata. Le facu un nod dublu apoi le vari in interiorul bocancilor josi pe care ii purta in acea zi, trecandu-si degetele de cateva ori inainte de a-si simti piciorul stabil in incaltaminte. Ramase aplecat cand un sunet vag ii suiera prin casti direct in creier si scoase o casca. Privi in jur si studie in tacere frunzele legate in copaci copaci, ramurile si pamantul. Stia prea bine ca nu era primit cu bratele deschise de natura si ca era un fel de parazit pe care nu puteau sa il distruga oricat s-ar fi straduit, dar tot se simtea lovit in mandrie atunci cand aerul se lega de mana cu iarba si cu restul plantelor si il goneau. Ranji sfidator si se ridica in picioare, inaltator si dispus sa le raspunda cu aceeasi moneda sau dublu, daca le era asa dor de o distrugere in masa.
Arborii sfidatori puteau sa arda si sa arda, iar el putea sa stea si sa ii admire in timp ce se faceau cenusa la picioarele sale, dar parca nu era distractiv sa o faca pe loc, cand doreau ei. Isi trecu la loc casca si continua sa mearga. Isi privi o secunda umbra draceasca si isi admira ghearele simpatice si pronuntate care se miscara in gol, intampinandu-l cu dragoste de umbra. Locul sau nu era pe pamant. Locul sau nu era in acea gradina, jucandu-se cu vegetatia si animalele. In ultima vreme oamenii il sacaisera mai rau ca niciodata si isi legase toata frustrarea intr-un ghem intunecos doar pentru a nu ii strangula. Un om mort nu era un om distractiv, iar daca isi curma veselia nu ii mai ramanea chiar nimic. O eternitate de plictiseala nu era ceva ce sa isi doreasca. Cand planuise sa fie la fel de stiut ca vantul nu se gandise atat de departe; de exemplu, cum va fi existenta sa fara urmariri spectaculoas, explozii si sange. Era distractiv sa fi las, desigur, si sa te ascunzi in colt de strada sub o haina ponosita, dar cat la suta se transforma in distractie odata ce totul trecea, iar oamenii mergeau la culcare? Existau destui naivi care sa il tina ocupat, ce-i drept, dar deja da intr-o banalitate comuna, iar ceea ce facea nu era intrigant si nici nemaipomenit.
Melodiile curgeau una dupa cealalta si el era pierdut in ganduri. Demonii si ingeri puteau sa se uite unii la altii fara sa stie cu siguranta ca unul este pe plus si celalalt pe minus. Relativitatea existentei lor era destul de vizibila printre oameni, aurele erau diferite si se simteau de la distanta, dar nu era sigur ca ar fi putut sa recunoasca o alta specie in desert doar privind. Insa stia clar ca se apropia de ceva ce nu era nici om, nici inger, nici demon. Se opri si facu ochi mari, o curiozitate nestapanita determinandu-l sa isi scoata ambele casti din urechi si sa le lase atarnand, cantand in gol. Vantul facea crengile sa se clatine lenes si frunzele murmurau speriate tot felul de lucruri pe care el nu avea cum sa le inteleaga. Oare se aflau caprioare printre copaci? Isi propusese sa le dea foc si ele tot nu mureau. Ale naibii! Zambi cu buzele apropiate si intinse mana, ridicand palma catre cer. Pupilele ii fura luminate de flacara rosie care ii aluneca printre degete direct pe pamant, spargandu-se in multe bile arzatoare care se imprastiara in iarba, printre copaci, incendiind locul. El statea in continuare nemiscat, neatins si atent la orice sunet. Hainele sale erau si ele in siguranta fiindca erau la fel de reale ca durerea pe care o simtea din cauza focului. Nu poti distruge cu foc ceva ce are aceeasi componenta. Se spune ca moartea prin foc e cea mai pura moarte. Era nobil sau ce?
|
|
|
| |
|
Lucrezzia m. Rosario
|
Jul 25 2013, 04:26 PM
Post #4
|
precognition; painter
- Posts:
- 5
- Group:
- Impure Vampires
- Member
- #61
- Joined:
- July 23, 2013
|
[align=right]Things we lost to the flames, things we'll never see again All that we've amassed sits before us, shattered into ash[/align]- Lumea era un templu bizar de pacatosi. Se vedeau sfinti si se-acuzau de blasfemie. Se inchinau la statui si pangareau icoane. Se nasteau damnati, dar se doreau mantuiti. O amuzase intotdeauna sa stea in coltul ei de umbra si sa-i priveasca cum ajung sa se omoare intre ei in numele a ceea ce numeau sacru. Obisnuise sa caute salvarea in rugaciune si viata vesnica in credinta. Acum ca avea o eternitate la picioare pe care nu i-o oferise niciun inger si nicio alta forta cereasca sau subterana, toate acestea i se pareau prostii, nonsensuri inventate de lasi pentru a le tine de urat noaptea sau in momente de disperare. Oamenii erau stupizi, se convinsese de lucrul acesta in cei 80 de ani de viata, si atat de fragili, ca niste papusi de portelan! Era suficienta o singura muscatura si o singura atingere mai apasata, o imbratisare mai stransa de oase pentru a le fractura gatul sau pentru a le frange inima in bucatele. Era caraghios cum unii incercau sa se agate de marginea prapastiei, fara sa stie ca malul e instabil si avea sa cedeze, acoperindu-i apoi pamantul. Abisul era dulce, caderea era frenetica, dar impaciuitoare. Tipai o singura data, lasandu-ti viata in bratele celui care te tinea, atunci cand picioarele iti cedau si te prabuseai. Sangele tau hranea o umbra rece, in timp ce sufletul se transforma in scanteie si ardea pana ajungea cenusa.
Privi tabloul incercand sa il decodifice. In general, nu totul era vizibil si necesita de cele mai multe ori interpretari. Se axa pe detalii precum textura frunzelor sau conturul crengilor, in speranta depistarii unui indiciu. Lua pensula in mana, o imbiba in apa, apoi o umplu de culoare. Vru sa reconstruiasca flacara pe care o stersese cu degetul mai devreme, cand un fosnet ii ajunse la urechi. Avea auzul fin si putea percepe orice miscare pe o raza de aproximativ un kilometru in jurul sau. Alesese intentionat locul cel mai retras al parcului pentru a se bucura de linistea pe care o cautase multi ani de-a randul. Faptul ca cineva cuteza sa-i incalce teritoriul, insemna razboi. Si un sfarsit tragic al respectivului. Sperase sa nu fie deranjata, mai ales intr-un asemenea moment de travaliu artistic, amestecat cu premonitii. Nu avea de ales decat sa goneasca intrusul si sa ramana in continuare conducatoarea sanctuarului sau silvic. Asta daca dusmanul nu ataca primul.
[align=right]Maybe we started this fire We sat apart and watched All we had burned on the pyre[/align]- Frunzele uscate cazute pe pamant incepura sa se aprinda si sa arda. Avea noroc ca vantul nu batea, altfel s-ar fi extins rapid. Privi spre focul care oricum incepea sa acapareze din teren, manuit de o forta misterioasa, pana cand o inconjura de jur imprejur, formand un cerc in jurul sau. Marai printre dinti, dezamortindu-si degetele, mancand-o sa taie focul cu ghearele, ca o pisica careia nu-i place baia, dar stia prea bine cat de periculos era acesta pentru ea. Isi pastra in schimb calmul, fara a lasa panica sa o acapareze. Era mai mult manioasa decat tematoare, iar furia o conducea deseori la multe lucruri imprudente. Teama o facea sa gandeasca lucid, dar singura frica pe care o manifesta momentan era pentru acel tablou care putea fi o cheie a unui mister. Se dadu mai aproape de acesta, ca o mama protectiva a copilului sau. Privi flacarile care amenintau sa transforme in scrum tot ceea ce intalneau in cale, apoi se intoarse spre tablou. Un artist nu-si abandoneaza niciodata creatia, chiar si de-ar fi fost sa arda pe rug impreuna cu ea!!
Primul impuls fusese acela de a se salva intai pe sine, lasand ofranda pictura. Dar n-ar fi repetat povestea din tablou, sacrificand o viata pentru o alta?! Nu era sigura daca acesta era mesajul ascuns, dar decise atunci ca nu se va clinti de acolo, cu riscul de a deveni praf si pulbere. Se zicea ca e ceva purificator in foc, ca spiritul este eliberat de orice blestem si devine materie intr-un alt trup. Lucrezzia nu credea acestea, din moment ce monstrul cu colti, infometat de sange dormea adanc in ea ...
[align=right]Il tutuiesti pe diavol si te temi de-o flacara? (Goethe - Faust)[/align]- I se paru bizar ca nu putu depista niciun miros al celui care venise si care probabil admira din departare jocul flacarilor. Dar stia ca cineva pasise, sfaramand frunzele uscate sub talpa unuor bocanci negri. Nu-l putea zari acum din cauza perdelei de foc, dar il simtise. Si daca incendiul de mai devreme fusese tot opera lui de arta, existau toate sansele ca si aceasta sa fie. Se intoarse atunci spre tablou, trecandu-si buricele degetelor deasupra animalului ars. Cand privi, sesiza cenusa care ii murdari pielea. Ii trecu atunci prin minte un gand nebun, dar poate exista posibilitatea sa se adevereasca. Daca tabloul era un portal alcatuit din substante palpabile din realitate, transpune in pete de culoare, de ce n-ar functiona si invers? De ce n-ar putea fi posibil ca un element exterior, in contact cu panza, sa modifice compozitia si structura acestuia? Nu avea nimic de pierdut daca incerca, si oricum, parea singura sansa care ii ramase. Simtea caldura care o invaluia, focul atat de intens si de puternic, atat de aproape ca parca il simti aspriindu-i pielea obrajilor, amenintandu-i vesmintele. O scanteie sari si-i arse un petic din bluza, stingandu-se singura dupa ce manca textura materialului, facand-o sa arate jerpelit.
De ajuns! In urmatoarea clipa, Lucrezzia scoase pensulele din borcan si arunca intreaga apa pe plansa, privind culorile cum incep sa se scurga, flacarile pictate cum se sting si mor.
[align=right]Flames – they licked the walls Tenderly they turned to dust all that I adore[/align]
[align=center] In mine sunt numai aburi si scantei, inundatii de foc si incendii de apa. ( Emil Cioran )[/align]
|
|
|
| |
|
Lamprecht Voda
|
Jul 25 2013, 05:21 PM
Post #5
|
portal creation
- Posts:
- 5
- Group:
- Pure Demons
- Member
- #56
- Joined:
- July 21, 2013
|
- Tinea ochii inchisi in timp ce tragea in piept aerul ars. Isi lasase bratele sa se odihneasca, degetele sale agatate de turul pantalonilor. Simti o atingere de gheata pe ceafa si apoi o rasuflare de spirit nebun al padurii, iar flacarile ii murira in brate. Deschise ochii si se incrunta, privind in jur dupa sursa care indraznise sa il provoace. Cateva secunde nu facu decat sa astepte si sa asculte padurea care desi pana atunci plansese, acum radea. Pastrandu-si un calm iesit din comun, inainta un pas si isi infipse o casca in ureche. Ritmul muzicii reusea sa ii dea idei care sa transforme zona in scrum. Pornise la drum in acea zi dispus sa faca oamenii sa sufere si reusise sa descopere o ghicitoare ce avea cuvinte sterse. Focul demonic nu putea sa fie stins atat de usor ca focul normal, iar el nu vedea nimic care ar fi putut sa il termine. Asta insemna ca era vorba de o alta forta care se lua in coarne cu forta lui. Isi misca lenes capul intr-o parte si in alta, ducandu-si mana spre aparatul muzical, inchizandu-l. Infasura castile in jurul sau si il vari in buzunar pentru a sta la pastrare, n-avea chef sa isi petreaca toata ziua furand de la muritori cand o fiinta mai interesanta isi facuse cuib in zona lui de actiune.
Ar fi putut sa o tina toata ziua in incendiat copaci daca ar fi stiut sigur ca micuta vietate avea sa iasa din ascunzis si sa il intampine fata in fata, dar se indoia ca urma sa dea roade o asemenea manevra. Nu intentiona sa ucida faptura, insa putea sa o alerge pana ce ii nimerea in bratele vesnic intinse, pentru a o strange la piept intr-o imbratisare cel putin infernala. Pana scotea iepurele din vizuina, se gandi sa ii mai parleasca nitel coada pufoasa asa ca intinse ambele brate in lateral, fluierand jos, destul de tare cat sa fie auzit de oricine si-ar fi asezat tabara in zona. Demonii reuseau sa se ascunda destul de bine, pastrandu-si caracteristicile specifice unor fiinte ale raului, pacalind cu usurinta orice alta specie. Se indoia ca avea sa fie citit dintr-o simpla privire si d-asta ii si convenea sa se arate. Prin urmare, foc mult foc. Stranse pumnii cu atata forta incat aproape realiza o explozie - aproape, notiunea lui de explozie era diferita de a oamenilor asa ca flama care reusi sa flambeze copacii si iarba si aleea pe care pornise era mai degraba opera unui dragon turbat decat a unui baiat care fura bomboanele copiilor. Cand flacarile i se rasucira pe degete, iar el se apleca pentru a studia drumul printre ele, simti un junghi aiurea strabatandu-i capul si slabi o clipa puterea acestora. Era ca si cum focul nu dorea sa inainteze fiind intepenit sau speriat de ceea ce il facuse pana atunci sa dea inapoi. Oricat i s-ar fi parut de interesanta perspectiva intalnirii cu o persoana pe putin la fel de puternica - macar nu era un bland om cu putere ciuciu si minte zero - era deranjat ca nu putea sa isi plimbe creatia pe unde avea chef.
Marai infundat, miscand mana astfel incat flacarile sa o ia la sanatoasa dupa bunul lor plac si isi umezi buzele, trecandu-si mai apoi degetele peste ele. Ii lipsea un lucru: rabdarea. Nu ii venea sa stea drept ca un soldat in mijlocul potecii asteptand ca o zana a padurii se arunce dintre crengi si sa ii iasa in cale. Inchise ochii si se concentra asupra energiilor. Numara in gand cati pasi erau la stanga si cati erau la dreapta, cati erau inainte sau inapoi. Nu era greu sa simta mica jivina asa ca intredeschise ochii si sufla in aer, desenand un cerc cu degetul. Il impinse si portalul il invita sa inainteze, ceea ce si facu dupa ce arunca o ultima privire flacarilor. Aluneca la fel de usor ca un fulg, nimerind in spatele unei pictorite nebune? Era destul de in spate pentru a nu risca sa fie atacat cumva cu pensula, dar destul de aproape cat sa ii simta mirosul de neom. Fiind singura faptura pe o raza generoasa, logic era ca ea sa fie cea care ii strica lui veselia. Se lasa pe spate aruncandu-se in umbre, nu intentiona sa fie vazut si intors pe toate partile pentru moment, nu inainte sa poata observa ce naiba facea ea pe acolo. Si pentru ca era mai usor sa studieze o fiinta in actiune, intinse palma si sufla din nou, de aceasta data scantei si nu doar pe ea ci si pe panza umeda.
|
|
|
| |
|
Lucrezzia m. Rosario
|
Jul 25 2013, 09:04 PM
Post #6
|
precognition; painter
- Posts:
- 5
- Group:
- Impure Vampires
- Member
- #61
- Joined:
- July 23, 2013
|
- Panza incepu sa inghita apa si contururile initiale de pe plansa sa se distorsioneze, devenind simple pete sterse de culoare care se scurgeau la baza, picurand pe pamantul uscat. Ceea ce se nascuse un peisaj era acum doar rezultatul unui artist nebun care si-a distrus creatia. Arata in continuare ciudat, pentru ca singura care refuza sa piara din acea imagine era umbra, ramasa neatinsa. Lucrezzia stia prea bine ca apa din borcan era sfintita - in memoria tatalui sau care fusese preot, picta intotdeauna sub protectia cereasca si sub inspiratia divina. Muza ii era Viata pe care o traise inainte de a deveni vampir si prin pictura era singura modalitate de care se mai putea agata de ea. Singurul mijloc prin care putea comunica cu sinele sau, care murise in durerea transformarii. Nu crezuse niciodata pana atunci in puterea tamaduitoare a unei ape bine-cuvantate. Desi o irita sa o simta in preajma sa, nu o afecta atat de tare cat nu intra in contact cu ea. Dar atunci cum putea explica stingerea flacarilor, atat cele din tablou, cat si cele care mai devreme o amenintau cu moartea?! Ramase o clipa confuza, cazand in genunchi ca o credincioasa. Se inchina printr-o plecaciune a capului tabloului dinaintea sa, ca in fata unei icoane facatoare de minuni. Stranse in pumni pamantul moale, framantandu-l, strivind lutul din care posibil sa fi fost si ea facuta. Strivind oasele stramosilor sai ingropati. Lasa cristalele ca de nisip sa-i alunece printre degete in timp ce se ridica, lasand cateva picaturi de apa sa-i spele podul palmei. Simtea ca arde, dandu-i un fel de gadileala enervanta si iritanta, lasand o dara usor rosiatica sapata pe palma, dupa cum se scursese. O amuza ca muritorii credeau ca vampirii pot fi atat de usor distrusi de lucrurile bisericesti, cand ei uitau defapt ca prin voia Domnului devenira creaturi ale noptii. Vampirii erau mai puri decat se zvonea, chiar si cei ca ea, nascuti dintr-o intamplare nefericita, cu sange impur prin vene.
Isi privi tabloul cu tristete si cu furie in egala masura. Nu se mai intelegea nimic din el, apa spalase culorile si le amestecase formand ceva nedefinit, spaland totodata si cheia rezolvarii premonitiei. Acum ca se convinsese ca focul nu era unul obisnuit, provocat de un chibrit sau de o tigara aruncata prin iarba, nu-i ramanea decat sa identifice pe cel care il crease si care il impinse impotriva ei. Auzise ca Sydney nu era doar un cuib de vampiri, ci era casa si altor creaturi mitice si biblice al caror chip putea imbraca diverse forme. Nu intalnise pana acum o altfel de creatura in afara semenilor sai, mai ales de cand parasise Australia in urma cu 50 de ani. In Italia timpul trecuse greu, dureros de plictisitor pentru ea. Aici se simtea putin -mai mult- calcata pe coada si pentru prima data cineva o facu sa se trezeasca din sicriu. Intr-un mod negativ, desigur.
Simti un fel de racoare in spatele ei, dar atunci cand se intoarse, in ciuda rapiditatii si flexibilitatii cu care era inzestrata, nu zari nimic. Se incrunta nemultumita, enervata de lasitatea celui care ii dadea tarcoale si care se credea tare, dar cu toate acestea, nu putea iesi din coltisorul lui de intunecime si siguranta. Arata ea periculoasa? Isi tinea in frau toate pornirile de vampir, iar un asemenea control era demn de lauda! Nu voia sa se dea in spectacol si sa lase indicii asupra originii sale - poate, in fond, intrusul nu avea habar ca tocmai declarase razboi unui vampir, socotind-o un muritor oarecare, sau in orice caz, un half-blood lipsit de aparare. Lua o pensula in mana, tinand-o ca pe un cutit, pregatita sa injunghie pieptul celui care o va atinge. Ramase atenta la orice miscare din imediata sa apropiere, pentru a nu fi ea cea care se trezea cu un tarus in inima. Avea reflexe bune si se antrenase suficient de bine cat sa fie capabila sa bareze un astfel de atac infantil. Dar cu focul ... era altceva. Zari scantei care se prinsera de bluza sa, prinzand viata pe masura ce rodeau mai mult material. Incerca sa le inlature cu mana, dar nu reusi, arzand atat de nimicitor ca ii ramase semn in palma si la incheieturi, dupa cum le atinse. Pentru ca ameninta sa ia foc la propriu, isi dezbraca ia si o arunca jos, lovind-o cu piciorul. Fusese un articol vestimentar preferat, iar acum era pe punctul de a ajunge scrum. Nu simtea deloc frigul, in ciuda faptului ca ramasese in sutien. Corpul oricum ii era un sloi de gheata daca apucai sa-l atingi. Panza paru sa fie si ea victima scanteilor, dar apa care inca o imbiba nu permitea focului sa se extinda, arzand tihnit intr-un coltisor uscat.
Arata-te!!! il invoca, pe un ton deloc prietenos, care parea mai mult a ordin decat a ruga. Vocea ii era maraita, asemenea unei fiare pregatita sa sfasie. Privi in jur, dar nicio miscare. Cumva, se asteptase sa nu fie bagata in seama. Dar oh, probabil nu fusese suficient de convingatoare pentru oaspetele sau! Unde ii erau manierele? Isi lasa capul usor pe spate, trosnindu-si cateva oase amortite, proptindu-si o mana in sold, in timp ce prinse pensula cu dintii. Era langa tablou, si desi nu avea idee care era conexiunea dintre acesta si realitate, stia ca orice il atingea din exterior avea urmari. Umbra ramasese intacta, asa ca ghici ca musafirul ei nepoftit era intruchiparea sa. Cu unghiile scrijeli panza, aproape rupand-o in portiunea respectiva. Daca tabloul-portal permitea in continuare legatura, atunci intrusul avea sa simta o durere asemanatoare cu ghiara unei pisici care ii sfasia pielea obrazului, lasand rana. Isi retrase unghiile, sesizand cum i se pictara in rosu - sange cumva? ... Am spus sa te arati. vorbi de aceasta data calm, mirosind rosul de pe unghii: inodor. La fel cum nu putuse percepe mirosul lui cand se apropie. Nu era om, altfel pofta specifica s-ar fi declansat neconditionat. Nu era nici macar o fiinta din acea lume in care ea traia. Atunci ... ce era?
|
|
|
| |
|
Lamprecht Voda
|
Jul 26 2013, 01:15 AM
Post #7
|
portal creation
- Posts:
- 5
- Group:
- Pure Demons
- Member
- #56
- Joined:
- July 21, 2013
|
- Umbrele il tinura la adapost cat ea se dezlantui si se inarma cu o pensula, in tot acest timp privind-o cu ochi de un albastru mort. Oamenii aveau o lumina aparte in privire, un luciu care ii facea sa para plini de viata, de suflet. Ochii sai erau colorati simplu, fara umbre sau lumini, o pata de culoare aruncata pe panza si lasata acolo sa se usuce. menirea lor era aceea de a-i permite sa vada, nu se oglindea nimic in ei. Nu ii tradau starile pe care nu le avea si nu ii tradau starile pe care le avea. Erau acolo ca sa fie si stia ca genele negre care ii inconjurau ca aripile unor fluturi fragmentati erau singurul artificiu care ii scotea in evidenta. Acei ochi o cercetau acum pe ea fara a incerca sa o influenteze in vre-un fel. Demonii aveau o putere destul de mare asupra celorlalti si nu se indoia ca ea era destul de slaba cat sa il asculte daca intentiona sa vorbeasca. Dar de ce ar fi facut-o? Era mai frumos sa nu stie la ce sa se astepte, sa o urmareasca in timp ce se agita si cauta raspunsuri la inrebari care nici macar nu fusesera rostite. Ranji de aceasta data si se pregati sa ii intoarca spatele si sa o lase cu pensula in maine - o pictorita nebuna si atata tot - insa ea il facu sa se infiga in pamant si sa simta haina atinsa. Haina lui. Atinsa. Haina lui nu exista, in primul rand, cum de era atinsa? Asta insemna un singur lucru - ca pictorita putea sa ii zgandare lui iluziile. Mai bine ar fi incercat sa se napusteasca in intuneric si sa il zgaltaie decat sa ii arate ca poate sa fie atins. Inchise ochii si isi misca buzele de nervi, strambandu-se, intorcandu-se spre ea cu o figura de gheata. Nu. Avea. Sa. Il. Influenteze. Nu era om, asta isi dadea seama abia acum. Nu era nici demon, ii lipsea aura specifica. Nici inger nu era. Atunci?
Arata-te!!!
Lasa capul pe spate, ochii sai devenind niste bile negre. Ruga catre demoni era mereu plina de patos si chef de a disturge. Fusese chemat de cateva ori la viata sa, dar niciodata nu sarise din ascunzis pentru a inainta in calea oamenilor. Singura data cand aparuse fata din fata ochilor sai era mai plapanda ca frunzele toamnei si i se franse in brate inainte sa ii spuna ca nu vrea sa o rupa. Isi umezi buzele simtind in continuare tenta dulceaga capatata in urma devorarii acadelei. Pictorita il invoca din nou, de aceasta data cu mai mult patos, iar el suspina teatral si chema portalul. In timp invatase sa le deschida si sa le inchida la intervale scurte, pentru el o secunda insemna mai mult ca suficient sa se mute dintr-un colt al lumii in altul. Ii era usor sa se lase inainte de parca ar fi cazut si sa se proiecteze in spatele ei, tinandu-se cu degetele de marginea portalului inca deschis. Avea nevoie de el pentru a se intoarce, era suficient sa se intinda si sa i se propteasca in ceafa, soptindu-i; Chill, micutule vampir! Isi incorda bratul, tragandu-se inapoi, disparand la loc prin portal catre locul din care venise, izbindu-se de pamant cu putere. Ranji in coltul gurii si continua sa o priveasca. Vampir... Ii venise in minte cuvantul abia cand vorbele erau deja rostite, nu era ceva care sa iasa in evidenta, dar putea sa recunoasca anumite detalii; cum ar fi lipsa vietii. Nu era frageda si proaspata, asta se vedea cu ochiul liber. Apartinea unei lumi mai putrede decat lumea lui si chiar daca demonii si creaturile noptii dansau adesea in miez de noapte impreuna, legatura dintre ele era nula. Era o prostie sa ai asteptari de la o fiinta care este fabricata fara reactii.
Se misca inainte si inapoi pe picioare, apoi se plictisi sa stea in umbre. Iesi la iveala, aparand dintre crengi si intuneric, miscand cu degetele o ramura care era pe punctul sa il zgarie. Parea confuz si realmente de pe alta planeta in timp ce se uita la ea, apoi la panza din spate si intr-un final la zona arsa din jur. Scoase un sunet de pura surprindere si apoi zambi palid. Iti place sa te joci cu focul, micutule vampir. o anunta pe un ton solemn in timp ce pleca privirea in pamant cu o reala piosenie.De aceasta data nu mai era glumet desi zambetul continua sa persiste. Nu intelegea de ce isi varase nasul in treburile lui, nu dupa ce se chinuise atat sa isi faca ziua una reusita. Era greu pentru cei ca el sa gaseasca un scop in acel decor fara margine si tel, iar ea ii luase si asta. Ar fi trebuit ca natura sa arda si el sa admire cenusa ce avea sa i se stranga in palme, nu sa stea de vorba cu un vampir care mirosea a moarte. Din cate stia, creaturile noptii nu le aveau cu dreptate. Doar nu capatasera brusc constinta; mortii nu mai simteau.
|
|
|
| |
|
Lucrezzia m. Rosario
|
Jul 26 2013, 02:28 PM
Post #8
|
precognition; painter
- Posts:
- 5
- Group:
- Impure Vampires
- Member
- #61
- Joined:
- July 23, 2013
|
- Avu senzatia ca cineva ii sopti in ureche niste cuvinte, dar simturile ei nu le percepura. Putea, la fel de bine, sa fie vocea din capul ei, pe care Lucrezzia o ignora intotdeauna cu desavarsire. Ar fi putut fabula. Exista posibilitatea ca imaginatia sa-i joace feste si totul sa se petreaca in mintea ei, fara ca nimic din ceea ce vazuse si simtise mai devreme sa fie real. Ar fi putut fi insasi aceasta experienta o premonitie, in care ea era prinsa intr-un vis. Dar niciodata nu i se intampla sa simta mai intens ca acum totul. Ramase atenta la fiecare fosnet din jurul ei. Se intoarse pe jumatate catre tablou, din locul de unde veni murmurul, dar nu gasi schimbat. Poate ... o lua razna? Auzise povesti cum ca cei mai dedicati artisti innebunesc la un anumit dat. Ca, izolandu-se de lumea in care traiesc, isi construiesc un univers propriu al lor in care se simt impliniti. Lumea ei erau tablourile, dar niciodata nu se pictase intr-unul. Nu se identificase niciodata cu personajul asternut pe hartie, la fel cum nu se visase vreodata. Era absenta fizic din orice era material, ramanand omniprezenta si spirituala deasupra tuturor celor care capatau forma.
Frunze. O crenguta care fusese miscata de la locul ei. Ochii se indreptara mecanic spre locul de unde isi facu aparitia un tanar imbracat in haine inchise. Pasea. Ii recunoscu pasul - fusese cel care strivise sub talpa iarba, mai devreme, cand ii intrase in sanctuar. Nu putea sa-i identifice mirosul iar asta o calca teribil pe nervi. In mod clar il scosese din categoria cinei sale. Avea norocul ca era satula dupa ce scursese suficient sange din venele unui nefericit cu o noapte in urma. Nu intelegea ca cei la el nu erau bine-veniti acolo, in inima padurii? Nu intelegea ca perturba un echilibru natural, ca fortele naturii se vor rasfrange asupra lui mai devreme sau mai tarziu? Iar ea facea parte din aceasta forta precara si distrugatoare, intoarsa din lumea celor morti. Simti ceva schimbat in atmosfera, dar nu-si putea explica despre ce era vorba. De parca doua lumi se ciocneau prin ei doi si de parca granita fiecareia depindea de acea panza murdara de culoare. I se aratase inainte sa-l vada, iar acum ca-l avea inaintea ochilor, il dorea plecat.
<<Iti place sa te joci cu focul, micutule vampir.>>
Ochii ei nu scapara nicio vapaie de furie sau de amuzament. Erau la fel de stinsi ca cei ai unui mort in sicriu. Ii privi mica piesa de teatru, si nu facu decat sa ia pensula dintre dinti si sa o indrepte spre el, ca o sabie intr-un duel. Poate ca arata ridicol, poate ca era subiectul lui de distractie in acea dupa-amiaza, poate ca o subestima cam mult. Nu-i placuse focul de cand se stia. Casa parintilor sai arsese intr-un incendiu provocat in timpul razboiului. Fugise pe mare si apa i-a fost prietena salvatoare. Iubise frigul si cand fusese om, refugiindu-se adesea in zonele cele mai muntoase din nordul Italiei. Focul ii era dusman iar ea incetase sa se joace cu mult timp in urma ... Nu putea spune acelasi lucru despre el, insa. Iti place sa-mi distrugi tabloul... Nu esti dorit aici. ii vorbi la fel de calm ca mai devreme, sperand ca el sa ia in serios avertismentul ei. Nu-i statea in caracter sa fie violenta fara sa incerce initial un dialog spre reolvarea amiabila a conflictului. Dar ceva ii spunea ca incapatanarea cu care era inzestrat cel care se afla la cativa pasi distanta de ea il va tine pe loc. Muta-ti flacarile in alta parte! rosti in timp ce roti pensula prin aer, de parca ar fi conjurat o vraja malefica menita sa-l loveasca atunci cand se astepta mai putin.
|
|
|
| |
|
Lamprecht Voda
|
Jul 26 2013, 04:43 PM
Post #9
|
portal creation
- Posts:
- 5
- Group:
- Pure Demons
- Member
- #56
- Joined:
- July 21, 2013
|
- Fiintele umane si cei care fusesera candva oameni avea un lucru in comun: nehotararea. Nu isi muta ochii de la chipul ei pentru a-i muta asupra pensulei intinse, daca voia sa isi piarda ustensila in incendiu avea sa ii indeplineasca acea dorinta. Nu era vorba ca invada un spatiu pe care ea si-l insusise, era vorba ca apara un joc pe care el il incepuse. Echilibrul sau precar era deranjat oricum, chiar daca nu intervenea o forta exterioara care sa ii grabeasca prabusirea. Nu incalca nicio regula apropiindu-se de ea, intrand pe teritoriul sau fiindca era datoria sa din nastere sa inainteze cand ceva ce forma era distorisonat. Iar focul sau ardea mereu cu voiosenie si dragoste, o dragoste distrugatoare care parjolea totul in cale. Pe ea nu o atinse, ceea ce era si mai ciudat din moment ce ii suflase in fata toate stelutele arzatoare pe care le avea in maneca. Nu era timp sa faca altele acum si se multumi sa priveasca tabloul, calculand in minte cat i-ar fi luat sa ajunga pana la el, sa il ia de acolo si sa dea de pamant cu acesta. Observase cum gherutele ei reusira sa vatameze pata umbroasa de pe panza, ceea ce se transpuse in hainele lui marete. Era o smecherie acolo si era curios sa descopere despre ce era vorba, dar nici chiar atat cat sa se grabeasca. Din fericire avea timp destul. Ea avea?
Nu esti dorit aici.
Un zambet firav ii rasari pe chip si pentru o clipa paru chiar sincer in veselia pe care o arata. De unde stii? o intreba fara nicio intonatie. Nu era cineva pe care ea sa il cunoasca asa ca n-avea motive sa spuna un asemenea lucru. Aici fiind unde? Era un loc extrem de public, iar copacii si iarba nu aveau nimic impotriva lui. Doar nu incercau sa si-l faca dusman, gonindu-l dintr-un loc pe care el il alese. Copacii nu vorbeau, nu cu el si ceva ii spunea ca nici cu ea. Nu il corectase cand o numise ,,vampir'" ceea ce insemna ca o nimerise bine. Bun. Un vampir. Nu interactionase de multe ori cu rasa ei, dar nu avea importanta un asemenea detaliu. El era el. Ea era ea. Si acel tablou i se parea extrem de sfidator cum statea el in spate.
Muta-ti flacarile in alta parte!
Facu un pas spre ea, dar nu se apropie cat sa o determine sa ii vare pensula aia undeva. Se destinse nitel asa cum ar fi facut orice fiinta umana obisnuita, ba chiar isi lasa un brat sa se agate de o ramura pe care o impinse din calea sa cu mai multa brutalitate decat era nevoie. Nu sunt flacarile mele. minti fara sa clipeasca, aruncand o privire indurerata catre zona parjolita. Da, arata cam trist asa, dar de zece ori mai bine ca in mod normal. Natura avea ceva care ii provoca neplacere, nu putea spune exact ce. Ridica ochii spre ea si schita un zambet. Acum ce? Il ataca? Incerca sa il prinda si sa il puna sa planteze copaci? Ar fi trebuit sa inteleaga ca incendiul era cel mai bun lucru care i se intamplase acelui loc. Totul avea sa renasca din cenusa, mai puternic si mai inaltator ca inainte. Ce rost avea sa plangi distrugerea cand rezultatele nu conteneau sa rasara ca ghioceii din zapada? Nu tot ce era rau in aparenta era si in esenta. Acelasi lucru se aplica si binelui. Nu inteleg la ce te referi.
O fixa cu privirea si ramase nemiscat. Se indoia ca ea il mirosise, era intr-o forma extrem de lumeasca, nu avea foc in priviri si nu lasa aburi sa ii paraseasca narile. Nu isi folosise constrangerea asupra ei, nu o influenta si nu parea dispus sa o vatameze. N-avea degetele arse si nimic din infatisarea sa nu ii trada firea. Sratea destul de departe pentru a nu putea sa fie studiat cu ochi critic pentru a se sesiza micile discrepante vizibile pe chipul sau. Avea aer solemn si isi lasase hainele de cersetor la o parte. Isi misca degetele in gol, pregatit sa se mute din loc in cazul in care ea chiar avea de gand sa ii raspunda negativ. Insa putea sa fie prietenoasa, sa ii spuna ce dorea el sa auda; iar ceea ce dorea el sa auda era asta: cum de reusise sa i-l stinga?
|
|
|
| |
|
Lucrezzia m. Rosario
|
Jul 27 2013, 10:03 PM
Post #10
|
precognition; painter
- Posts:
- 5
- Group:
- Impure Vampires
- Member
- #61
- Joined:
- July 23, 2013
|
- <<De unde stii?>>
Incercase sa fie politicoasa si cat mai diplomata, vorbindu-i cat mai impersonal. Nu se referise neaparat la natura care cu siguranta nu era prea fericita pentru distrugerea ce i se adusese putin mai devreme, se referise mai ales la ea - care nu inghitea prea usor prezenta unui strain atunci cand singuratatea ii era cel mai bun camarad. Lucrezzia nu era o fire sociabila, desi fusese nevoita de nenumarate ori sa isi petreaca timpul in compania celorlalte maimute fiinte pentru a se integra si a intelege lumea in care traia, in primul rand, ca materie. Spiritualiceste vorbind, universul ei limitat de cutia craniana si de o plansa alba era, esentialmente, nelimitat si uneori putea depasi granite imaginare peste puterea de intelegere a unui om normal. Ea se considera normala, dar nu inteleasa. In cei 80 de ani nu intalnise vreo creatura care sa-i poata descifra judecata, de aceea se separase de cuib si preferase sa fie pe cont propriu. Stia ca aceasta instrainare de ai ei putea veni ca un fel de sfidare la adresa conducatorului si ca o urma de tradare, dar isi asuma riscul de a fi vanata de alti vampiri mai puternici si mai batrani decat ea. Era plictisita si spera ca macar o data sa i se dea o preocupare care sa depaseasca rutina la care era condamnata de ... Eternitate. Isi arcui sprancenele si se stramba sictirita, negasind sensul intrebarii. Era evident ca prezenta lui acolo era in plus si daca inca nu se prinsese de acest aspect, atunci ar fi trebuit sa-i para rau pentru el. Oh, stai. Nu avea nici cea mai mica scapare de vreo emotie pentru cei din jurul sau ca sa manifeste asemenea simtamant. Eu nu te vreau aici. clarifica situatia si pentru ca venise prima, avea autoritate. Nu asa stateau regulile in trecut? Daca avea chef sa cucereasca teritorii pentru micul sau spectacol cu artificii, nu-si gasise nici momentul, nici persoana potrivita.
<<Nu sunt flacarile mele.>>
De aceasta data ramase ca o statuie de marmura, fara a schita vreo reactie. Nu era impresionata, nici uimita. Nu il credea pentru ca ii statea in sange sa nu creada nimic din ceea ce sustineau cu inflacarare ceilalti. Nu-i pasa. Simplu. Nu o interesa daca erau ale lui sau ale altora, ale cerului sau ale pamantului - flacarile alea luasera nastere din senin in jurul ei si ii tulburase linistea si momentul artistic. Totul pana la Arta!!! Spune-i-o lui Lucifer! ii scapa printre buze, razand, amuzata de scuza penibila pe care tanarul o gasi. Oare cum i se simtea Tatal cand fiul il renega, sau, in orice caz, era prea las ca sa recunoasca cine-i era parinte? Probabil il gadila pe la mustati, dar nu era problema ei.
<< Nu inteleg la ce te referi. >>
Si din nou, ajungem la capitolul in care Lucrezzia este neinteleasa de oameni. Sau de ...? Distanta nu-i permitea sa poata analiza de aproape trasaturile tanarului. Desi avea vederea dezvoltata, mai ales in timpul noptii, nu insemna ca putea stabate cu lux de amanunte chiar si la cativa metrii. Nu-si dezlipi privirea de pe el, asteptand sa isi recunoasca de buna voie fapta sau, in orice caz, sa mai adauge daca mai avea ceva de zis. Nu-i placea cand intrerupea un discurs si isi respecta intotdeauna partenerul de conversatie. Dar in masura in care acesta nu o sacaia si nu o calca pe coada sa invizibila de felina. Cat despre baiat ... nu putea spune ca ii raspundea cu acelasi respect pe care ea i-l oferise pana atunci. Si pentru ca incepuse deja sa-si piarda rabdarea, misca pensula in aer, de parca ar fi avut o sabie, taind aerul cu ea cu maiestrie, si cu gratia unei balerine distrugatoare, rotindu-se pe varfuri circa 90 de grade, pentru a avea in dreapta tabloul si in stanga - strainul.
La asta! ii raspunse, urmand si demonstratia in cel mai scurt timp. Daca isi facea impresia ca isi batea joc de ea pe degeaba, se insela amarnic, pentru ca si ea ii putea raspunde cu aceeasi moneda sau chiar mai rau. Se spune ca femeile nu incep niciodata o lupta, dar o incheie intotdeauna. Avand in vedere cele intaplate pana acum, teoria era confirmata. Fara sa mai stea la dragalasenii, infipse varful pensulei in umbra, exact in centrul acesteia, unde era acumulata intreaga energie si viata. Nu-i pasa ca pensula trecu de partea cealalta a panzei, injunghiind tabloul, asa cum nu-i pasa nici daca tanarul avea sa simta durerea unui cutit infipt in spate, trecandu-i prin piept, precum un glont. Nu retrase pensula, ci degetele i se inclestara mai strans pe ea, privind la siroaiele rosii - ca de sange - care se scurgeau din locul in care pensula strapunse panza. Daca era adevarat, atunci ... Ochii i se mutara asupra demonului. O suvita ii aluneca din coc.
|
|
|
| |
| 1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
|