Poison generation; ILLEGAL RACES PILOT
- Posts:
- 15
- Group:
- Pure Demons
- Member
- #54
- Joined:
- July 21, 2013
|
[align=center]
THE DEVIL DOESEN'T COME DRESSED IN A RED CAPE AND POINTY HORNS he comes as e v e r y t h i n g you've ever wished for[/align]
[align=right]In demonology, Belphegor (or Beelphegor, Hebrew: בַּעַל-פְּעוֹר baʿal-pəʿōr) is a demon, and one of the seven princes of Hell, who helps people make discoveries. He seduces people by suggesting to them ingenious inventions that will make them rich. According to some 16th-century demonologists, his power is stronger in April. Bishop and witch-hunter Peter Binsfeld believed that Belphegor tempts by means of laziness. Also, according to Peter Binsfeld's Binsfeld's Classification of Demons, Belphegor is the chief demon of the deadly sin known as Sloth in Christian tradition.[/align]
- 11 aprilie 1743
"E baiat!" Servitoarele se ridicara precum un card de lebede in jurul patului pe care era asezata Contesa Cornwallis, aplaudand din varfurile degetelor. Asistenta se apropie cu pasi micuti de pat, tinandu-si privirea inspre prosopul mototolit pe care il tinea in brate, purtandu-l la piept cu aceeasi grija cu care ar fi purtat un sac cu arginti, poate doar cu mai putin efort. Femeia din asternuturi se ridica in coate, gafaind incet, cateva firicele subtiri de sudoare brazdandu-i chipul de la frunte pana in varful barbiei, unde formau un nod umed, gata sa alunece oricand in jos pe gat. "Nu plange deloc." se auzi o voce masculina din fundal, insa Contesa ignora glasul, intinzand bratele, gata sa-si primeasca noul nascut. Faldurile prosopului fura desfacute, iar asistenta lasa pruncul sa fie strans la pieptul mamei cu miscari nesigure. Intr-adevar, nu plangea deloc. Nu scosese nici un sunet, de cand Contesa desfacuse picioarele si pana in acel moment. "Nu plange pentru ca nu are de ce sa planga." raspunse ea, aruncand o privire arzatoare inspre sotul ei. "Nici print de s-ar fi nascut, nu ar fi putut sa fie mai norocos. Uite, asa arata un copil fericit! Ridica copilul, intorcandu-se inspre barbat atat cat ii permitea pozitia in care se afla in pat. Acestea isi privi progenitura si stramba din buze neincrezator. "Asa arata un copil bolnav." Bebelusul era insa gras, greu precum o caramida, si se juca cu suvitele blonde ale mamei, tinandu-si ochii larg deschisi si gura inchisa strans. Contesa se pregati sa arunce sotului sau o replica arzatoare, insa privirea ii cazu inapoi inspre copil, iar cuvintele ii alunecara pe gat in jos, pierzandu-se undeva de-a lungul tractului ei digestiv inainte de a ii da ocazia sa le rosteasca. Tacerea plana asupra camerei ca o cortina groasa de catifea. Singurul zgomot care se lovea ba de timpanele lor, ba de pereti, erau picurii de sange care se prelingeau de pe asternut in galeata deja pe jumatate plina asezata la capatul patului. Contele Cornwallis era un barbat cunoscut in Finlanda, iar renumele dobandit de sotia lui nu era deloc in urma. Singura diferenta era ca atunci cand oamenii il intalneau, ii strangeau mana cu incredere, punandu-i in brate investitii si oportunitati la care nu multi nobili aveau acces, in timp ce atunci cand oamenii o intalneau pe ea, isi lasau privirea in jos si-i aruncau pe langa urechi barfe si zvonuri in fata carora ea nu putea decat sa zambeasca cu o indiferenta la fel de falsa precum culoarea parului sau. Se nascuse bruneta, insa isi dorise intodeauna sa poata concura cu modelul angelic laudat de pictori, asa incat isi vopsise pletele intr-un blond mai stralucitor decat aurul bijuteriilor care ii ingreunau gatul. Gurile rele spuneau ca parul ei era, in fapt, cea mai putin falsa parte din intreaga imagine cu cate aceasta se prezenta, insa Contele invatase sa ignore toate aceste vorbe, iubindu-si sotia pentru calitati ale acesteia pe care doar el le cunostea. Sentimentele lui nu se diminuasera deloc de-a lungul anilor, insa increderea pe care o avea in ea incepuse sa se clatine din temelii in momentul in care vestea sarcinii ei ii ajunse la urechi. Slugile ii erau martori tacuti ca tabilia patului conjugal nu se mai lovise de multa vreme de perete, astfel incat originea acelui copil ii era mai mult decat necunoscuta. Natural, ura acea progenitura blestemata pana la ultima celula din trupul sau abia smuls din al mamei, iar tacerea ridicola pe care copilul o mentinea cu nesimtire, impreuna cu ochii sai larg deschisi, morbid de clari, ii faceau si mai grea misiunea de a parea bucuros ca avea un mostenitor. Ii venea greu sa recunoasca ca, oricum, renuntase la acea misiune de cand pusese piciorul in acea incapere. Din eleganta, insa, lasa toate cuvintele de repros sa se piarda in aerul incarcat dintre el si femeie, refuzand sa admita fata de oricine altcineva decat el insusi ca era perfect constient de faptul ca urma sa creasca un copil care nu era al lui. Inchise ochii pentru cateva clipe, lasand perdeaua de tacere greoaie, incarcata de vorbe nerostite precum un nor negru de picaturi de ploaie, sa-i intunece campul vizual si sa-i ascunda vederii, macar temporar, acea scena ce-l facea sa doreasca sa vomite: femeia lui strangand la piept copilul altcuiva. Se putea imagina usor pe sine investind in acel baiat bani, timp, energie, cunoastere, lucruri pe care eticheta cerea ca un Conte sa le ofere mostenitorului sau. Viata de nobil aduce cu sine niste obligatii in fata carora trebuie sa-ti pleci capul, indiferent cat de grea este ancora care te trage de gat in jos pentru a putea face acest gest. Contele deschise ochii, apropiindu-se incet de pat, aplecandu-se inspre copilul pe care sotia sa il tinea in brate. Zambi slab, aplicand pe fruntea acestuia un sarut uscat, dureros. "Sa cresti mare si sanatos." sopti pe un ton fad, indreptandu-se apoi din spate si iesind din incapere fara sa mai adauge nimic, lasand sunetul usor facut de usa in urma sa sa vorbeasca pentru el.
|